Gradina Botanica – instructiuni

Gradina Botanica – instructiuni

Vineri 1 (respectiv 22) iulie, Imago Mundi va invita la un nou concert „Gradini de vara”. Dar, pentru ca Gradina Botanica este un spatiu vast unde e foarte usor (si tentant) sa te pierzi, ne-am gandit ca n-ar fi rau sa va dam inainte cateva scurte „instructiuni de folosire”.

Intai de toate, traseul:

Varianta 1 este varianta „safe”: de la intrarea principala mergeti drept inainte pe aleea principala, care va va conduce spre Sere; le ocoliti si continuati drumul pana la Centrul de educatie ecologica, o casuta rosie pe care o veti vedea pe partea dreapta. Si gata, ati ajuns – vizavi este poienita in care vom canta!

Varianta 2: daca ati ajuns mai devreme si vreti sa profitati de acest lucru ca sa vizitati si ceva din Gradina Botanica, atunci va recomandam sa faceti stanga spre pod, treceti peste lac si apoi prin gradina de plante rare, treceti pe langa Sere si faceti stanga spre aceeasi Casuta rosie (Centrul de educatie ecologica). Ne-ati gasit, suntem vizavi.

Varianta 3: luati-o pe unde vreti, plimbati-va peste tot! Important este sa retineti ca noi va asteptam vizavi de Centrul de educatie ecologica.

In al doilea rand, despre concert si spatiul de desfasurare:

Pentru ca, asa cum spuneam, Gradina Botanica imbie la plimbare (si visare), pe noi ne veti putea gasi incepand cu orele 18:30 – in caz ca ajungeti mai devreme. Daca vreti sa stam de vorba despre Enescu; despre proiectul ansamblului Imago Mundi dedicat lui, „Isvor. George Enescu: Rapsodiile Romane vs. muzica traditionala si folclor urban” (pe cale sa se transforme in CD, gratie producatorului Radio Romania / Editura Casa Radio); despre proiectul Asociatiei Culturale ISVOR, „Gradini de vara / Enescu: urban vs. traditional” (coproducator: Radio Romania Muzical, proiect cultural finantat de ARCUB prin programul cultural „Bucuresti – Orasul In-Vizibil”); in fine, despre orice altceva – noi vom fi acolo. Daca ajungeti mai tarziu, nu va faceti griji: tot acolo vom fi, nu incepem fara voi!

Inca ceva, foarte important: vom canta intr-o poiana, pe iarba. Nu vor fi scaune, nu vor fi banci. Doar iarba, si aceea destul de afectata de caldurile acestor saptamani. Asadar, desi ne aflam in plin Bucuresti, va rugam sa veniti la concertul nostru pregatiti ca pentru picnic – cu paturi, scaune pliabile, saltele… si fara tigari 🙂 pentru ca, in Gradina Botanica, fumatul este interzis.

Multumim, va asteptam!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.