Rapsodia a II-a

Rapsodia a II-a

Rapsodia Română Nr. 2

În articolul anterior am încercat să creionez mai mult temele dominante din prima rapsodie (Am un leu, Hora lui Dobrică, Mugur, mugurel, Hora morii și Ciocârlia), în ordinea apariției lor, care, de altfel, au fost preluate și menținute în conștiința publicului de generațiile de mari lăutari care s-au succedat în sec. XX (Grigoraș Dinicu, Fănică Luca, Nicu Stănescu, Victor Predescu, Ionel Budișteanu etc.), prin concertele și înregistrările lor. Alte teme identificate sunt Hora, Ciobănașul, Sârba (care toate trei se reiau, darCiobănașul într-un tempo mai alert), un fragment foarte scurt din marșul militar Drum bun – compus de Ștefan Nosievici (1833-1869), pe versuri de V. Alecsandri -, Banul Mărăcine și Jumătatea de joc, la care avem și o variantă din 1975 interpretată de Mihai Botofei, viorist din Moldova, mai precis loc. Munteni, județul Neamț. Iată că în noianul de melodii urbane, abia spre final s-a strecurat și una de sorginte rustică, din Câmpia Moldovei.

Banul Mărăcine este un joc popular stilizat, introdus în mediul intelectual urban (saloane, școli) din Transilvania în anul 1855 și răspândit în toată țara, în urma unei culegeri de folclor pe care au efectuat-o Iacob Mureșianu (poet, publicist, muzician, academician, politician, trăit în perioada 1812-1887) și Ștefan Emilian (profesor de desen, arhitect, pianist) de la călușerii ardeleni Ion Călușeriu și Simion Ciugudeanu din Arieș, Mureș. Denumirea este pusă în legătură cu legenda popularizată de Vasile Alecsandri despre eroul cu același nume. Melodia acestui joc este una dintre cele mai vechi melodii de dans ce au fost consemnate în tabulaturile din sec. XVI-XVII (cea pentru lăută a lui Jan de Lublin și cea pentru orgă a lui Ion Căianu) – fapt ce a favorizat cariera cultă și semicultă ulterioară – și a cunoscut o răspândire mai largă decât teritoriul propriu-zis al țării, în zone (precum Podhale din sudul Poloniei) unde păstoritul și haiducia au fost îndeletniciri ale populațiilor de origine românească, ceea ce a conferit melodiei denumiri ca dans păstoresc sau dans haiducesc.

(preluare de pe blogul „Folclor muzical românesc”, autor: Sergiu Sora)

Citește mai departe