Rapsodia Română Nr. 1
Celebrele Rapsodii Române ale lui George Enescu nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare elogioasă privind desăvârșirea lor muzicală. Ele au fost compuse în perioada 1901-1902 (la numai 20-21 ani!) la Paris, premiera a avut loc în data de 23 februarie 1903, într-un concert dirijat de compozitor și Eduard Wachmann la Ateneul Român, și au fost publicate în 1904 la editura muzicală pariziană Enoch (Éditions Enoch). Subiectul acestui articol se va axa numai pe fondul melodic constituent al acestor două compoziții, despre care se știe foarte puțin. Acest fond reprezintă o serie de melodii populare urbane muntenești din secolul al XIX-lea cântate cu multă măiestrie și popularizate, unele chiar compuse, de marii lăutari concertiști contemporani cu compozitorul nostru (Cristache Ciolac, familia de lăutari și muzicieni Dinicu), dar și melodii țărănești, din Moldova, pe care le găsim în a doua rapsodie, cu mici excepții însă. Vom vedea că avem de-a face și cu teme de factură cultă, nu numai folclorică: un cântec patriotic, un marș militar, melodia unui dans popular stilizat etc.
Rapsodia Română Nr. 1, cu caracter sărbătoresc, dinamic, vesel, dansant, mult mai cunoscută decât a doua, începe cu Am un leu și vreau să-l beau (sau Pasăre galbenă-n cioc în Transilvania), despre care se spune, din câte am citit în scrierile online, că ar fi fost culeasă de compozitor de la Nicolae Chioru, scripcar din copilăria sa din Cracalia, jud. Botoșani. Dar iată ce declară muzicologul și lexicograful Viorel Cosma în cartea sa, București: Citadela seculară a lăutarilor români (1550-1950):
Melodia populară Am un leu și vreau să-l beau circula foarte mult și în Transilvania după Expoziția de la Paris din 1889, unde toți lăutarii români și maghiari o cântau la petreceri. Când s-a publicat pentru prima oară la editorul Constantin Gebauer din București, piesa purta specificarea „melodie eroică din Transilvania” (sic!), fapt care confirmă larga ei răspândire peste munții Carpați. George Enescu a valorificat-o în Rapsodia Română nr. 1, exact în forma executată de Angheluș Dinicu la nai și de Cristache Ciolac la vioară, fiindcă tema de început a piesei enesciene pentru orchestră este atacată în partitura generală de flaut (deci de către un instrument de suflat, similar cu sonoritatea naiului).
(preluare de pe blogul „Folclor muzical românesc”, autor: Sergiu Sora)
Citește mai departe